Arta visarii

Viaţa e un vis
Apoi te trezeÅŸti.

Eu l-am inventat pe Max. Cel puÅ£in asta mi-am spus întotdeauna. ToÅ£i bărbaÅ£ii pe care i-am adorat încă din copilărie, combinaÅ£i într-un singur tip perfect. Problema e că m-am înÅŸelat.
Pentru că în uÅŸa clasei, uitându-se direct la mine, stă Max.
Max al meu.
Max cel din visele mele.
Max al meu care nu există în realitate.

De când se ÅŸtie, Alice îl visează pe Max, un băiat pe care nu l-a întâlnit niciodată.
Impreună au călătorit prin toată lumea, au călărit pe elefanÅ£i roz, s-au bătut cu biscuiÅ£i în Muzeul Metropolitan de Artă ÅŸi s-au îndrăgostit nebuneÅŸte, iremediabil, unul de celălalt. Max e băiatul viselor ei (ÅŸi doar al viselor ei) până în dimineaÅ£a în care îl descoperă stându-i alături la oră, cât se poate de viu. Dar el habar nu are cine e Alice.

Când te îndrăgosteÅŸti în vis, mai poate realitatea să-Å£i fie de ajuns?

"In mod evident, sunt perfect conÅŸtientă că par sută la sută ţăcănită când spun că m-am îndrăgostit de un om pe care nu l-am întâlnit niciodată, care nici măcar nu există. Dar din moment ce nu-mi pot aminti o perioadă în care să nu-l fi visat pe Max, mi-e greu să fac diferenÅ£a. Locurile se schimbă, la fel ÅŸi poveÅŸtile, însă Max rămâne acelaÅŸi, întâmpinându-mă în fiecare vis cu zâmbetul lui poznaÅŸ ÅŸi inima lui mare. El e sufletul meu pereche."