Feţele lui Ianus şi măştile scriitorului. Eugen Barbu: viaţa şi opera

În istoria literaturii române, Eugen Barbu (1924-1993) constituie un „caz” complicat, un subiect delicat ÅŸi oarecum tabu, pentru că vorbim despre un exemplu semnificativ al scriitorului sub vremi, cu atât mai mult obligatoriu de analizat astăzi pentru ceea ce aÅŸ putea numi „patologia” ÅŸi „simptomele” culturii naÅ£ionale de după 1944.

Acoperind o jumătate de veac, de la debutul din anii ’40, atât ca prozator (Munca de jos), cât ÅŸi în calitate de gazetar (în revistele de umor bucureÅŸtene ÅŸi „Fapta” lui M. Damian), ÅŸi până la activităţile din anii ’90, el a străbătut trei regimuri politice diferite (monarhist, comunist ÅŸi cel democrat, de după 1989) cu nonÅŸalanÅ£a artistului vanitos, perfect conÅŸtient de impactul producÅ£iilor sale. Chiar dacă această operă inegală nu se ridică la un nivel excepÅ£ional pe toate planurile, aÅŸa cum ÅŸi-a dorit, Barbu îÅŸi propune să ilustreze mitul autorului total. Sau măcar simulează categoric această stare esenÅ£ială, a risipitorului de cuvinte: este nuvelist, romancier, scenarist, dramaturg, poet, eseist, critic, traducător, prefaÅ£ator, diarist, reporter, publicist – pamfletar ÅŸi cronicar sportiv.

Dincolo de ceea ce pune pe hârtie, are ÅŸi mania absolută a „explicării” actului de creaÅ£ie: nu cred că există vreun literat român mai înverÅŸunat în a Å£ine jurnale, a da interviuri, a anticipa, abandona ÅŸi relua proiecte, a diseca fiecare componentă din ceea ce urmează a înfăptui pentru Marele Public, dintr-o obstinantă nevoie de comunicare. Pentru acapararea lectorilor săi el a fost capabilde aproape orice: ÅŸi-a „fabricat” inclusiv pasaje dintr-un Jurnal în 1966; a purtat bătălii imposibile cu „Europa Liberă” ÅŸi cu majoritatea revistelor Capitalei; a provocat scandaluri fără precedent, până la o dublă acuză de plagiat (pentru Princepele ÅŸi Incognito III).

Andrei Milca

Autor: Andrei Milca
Format: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 480
Anul aparitiei: 2013