John C. Maxwell scrie de mai bine de 30 de ani carti de literatura motivationala despre leadership. Are, actualmente, peste 50 de titluri care-i poarta semnatura si sute de proiecte derulate impreuna cu Injoy Life Club si Maximum Impact, doua organizatii fondate chiar de el. Meditati! este prima carte a lui Maxwell si reprezinta o reala sursa de inspiratie pentru liderii de peste tot. Editia de fata, aflata la a 30-a reeditare, este una aniversara.
Volumul cuprinde meditatii demne de atentia oricarui cititor si vizeaza, in mare, implinirea noastra ca indivizi si, desigur, ca lideri. Pentru a ilustra ideea de conducator si potentialul unei asemenea pozitii, Maxwell da exemple de situatii si personaje biblice, care, fireste, au trecut testul timpului.
Una dintre cele mai importante idei pe care autorul o promoveaza se refera la atitudinea si productivitatea omului. Atitudinea este fundamentala pentru existenta noastra si ne oglindeste sinele. Iar productivitatea, roadele vietii noastre, tin de masura in care ne valorificam talentele si abilitatile cu care suntem inzestrati.
in continuare, Maxwell discuta despre potentialul pe care-l are, neindoielnic, fiecare om in parte. Adevarat, putini si-l implinesc. si, in genere, numai aceia care nu se lasa intimidati de circumstantele potrivnice, adica oamenii hotarati si organizati.
in final se vorbeste despre succesul efectiv. Pentru a ajunge lideri, e de preferat sa vizam un domeniu in care sa ne fie usor sa luam decizii bune. Implicarea ne face sa depasim orice obstacol si sa nu ne pierdem din vedere telurile. Nimic nu e posibil fara implicare! si, uneori, nici fara speranta, cum spune Maxwell in ultima sectiune a cartii. Speranta ne da intotdeauna curaj sa inaintam!
Aceasta prima carte a lui Maxwell este esentiala pentru cei care trebuie sa distinga esentialul in viata: liderii. Orice lider bun trebuie sa aiba o gandire sanatoasa si limpede. Trebuie sa stie ce conteaza si ce nu conteaza in viata. Iar John C. Maxwell este un foarte bun profesor de leadership.
Puterea oricarui om sta in armonia dintre sufletul si cugetul lui. Meditati asupra celor spuse de Maxwell si veti ajunge un lider de prima mana!
Leadership-ul este complex si are multe fatete: respectul impus, experienta in domeniu, taria de caracter, viziunea, capacitatea de a coordona, abilitatea de a lucra cu oamenii si lista poate continua. Partea buna e ca liderii nu sunt nici statici, nici rigizi in evolutia lor. Indiferent de punctul in care va aflati in acest moment, puteti deveni mai eficient, iar cartea lui Maxwell este, neindoielnic, un instrument bun in acest sens.
Ultima Hora
Practicile si strategiile de afaceri folosite de John C. Maxwell l-au diferentiat de ceilalti si l-au transformat intr-un lider mondial in domeniul dezvoltarii personale si corporatiste.
Paul Martinelli
Presedintele programului John Maxwell de certificare a trainerilor si a oratorilor
John C. Maxwell este un celebru orator si autor de carti pe teme de leadership, cartile sale fiind vandute in 18 milioane de exemplare in lumea intreaga. E fondatorul organizatiei nonprofit EQUIP, care a contribuit la formarea a cinci milioane de lideri din 126 de tari.
An de an, Maxwell tine prelegeri pentru lideri din diverse organizatii, companii incluse in topul Fortune 500, guverne straine, Academia Militara a Statelor Unite si din alte institutii impozante.
Ca autor de bestselleruri, dupa cum a fost consacrat de publicatiile New York Times, Wall Street Journal si Business Week, Maxwell are deja trei titluri ce s-au vandut in peste un milion de exemplare: The 21 Irrefutable Laws of Leadership, Developing the Leader Within You si The 21 Indispensable Qualities of a Leader.
Site web: www.johnmaxwellonleadership.com