O demonstraÅ£ie strălucitoare ÅŸi originală a faptului că noile idei provin dintr-unele vechi mai frecvent decât ne dăm seama ÅŸi că secretul gândirii ar putea consta, de fapt, în regândire.
ÅžTIAÅ¢I CÄ‚:
Producătorul de maÅŸini electrice Tesla valorifică o invenÅ£ie apărută pentru prima oară în 1837?
După 11 septembrie, primele trupe terestre ale S.U.A. trimise să lupte împotriva talibanilor n-au făcut-o în interiorul unor tancuri ultramoderne, ci călare pe cai?
În 2004, FDA a aprobat lipitorile ca dispozitiv medical?
În 2015, un farmacolog chinez a primit Premiul Nobel pentru descoperirea unui tratament contra malariei bazat pe plante, care a fost inspirat dintr-un text datând din secolul al IV-lea?
Epigenetica a fost descoperită de un francez pe nume Lamarck, a cărui teorie a evoluţiei a fost considerată greşită vreme de două sute de ani?
IniÅ£ial, Viagra a fost creată ca tratament pentru angina pectorală, dar un efect secundar „întăritor” a determinat compania farmaceutică să găsească o nouă întrebuinÅ£are pentru micuÅ£a pilulă albastră?
InovaÅ£ia nu-i întotdeauna atât de inedită precum pare. Aceasta este povestea modului în care vechile idei care au fost luate în zeflemea sau ignorate secole de-a rândul dau astăzi buzna în avangarda ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi tehnologiei, influenÅ£ându-ne felul în care ne trăim vieÅ£ile. Recurgând la exemple din lumea afacerilor, filosofie sau ÅŸtiinţă, variind de la propunerile neconvenÅ£ionale din sălile de ÅŸedinÅ£e la marile proiecte pentru schimbări sociale ÅŸi politice, RegândeÅŸte demonstrează că reevaluarea ideilor vechi, la care s-a renunÅ£at, este adeseori cheia unor idei noi ale epocii noastre. Convingătoare, splendidă ÅŸi scrisă exuberant, lucrarea editorialistului de la The Guardian, Steven Poole, dovedeÅŸte că, dacă vrem să influenţăm viitorul, ar trebui să începem prin a arunca o privire în trecut.
„O călătorie pe un covor fermecat prin istoria gândirii, la o înălÅ£ime de la care ni se înfiripă în faÅ£a ochilor corespondenÅ£e ÅŸi tipare neaÅŸteptate... Talentul narativ al autorului stă mărturie că acest vârtej al descoperirilor nu va sfârÅŸi într-un maldăr de hârtii împrăştiate pe podea... Puterea lui de a orchestra lucrurile a dat rezultate. Printre cele mai frumoase complimente pe care le poÅ£i face acestei cărÅ£i este că te ajută să vezi lucrurile într-un mod diferit. Câtă vreme nu vei fi orbit de focurile de artificii, RegândeÅŸte te va ajuta să capeÅ£i o perspectivă nouă.”
The Guardian
„O comoară... O carte isteaţă ÅŸi distractivă care, în cel mai rău caz, te va ajuta să fii mai interesant la petreceri.”
The Times
STEVEN POOLE este autorul cărÅ£ilor Unspeak, Trigger Happy ÅŸi Who Touched Base in My Thought Shower? Are o rubrică în The Guardian, lucrările sale referitoare la lumea ideilor ÅŸi cultură apărând ÅŸi în The Wall Street Journal, The Atlantic, The Times Literary Supplement ÅŸi în multe alte publicaÅ£ii. A absolvit Universitatea Cambridge, a trăit mulÅ£i ani la Paris ÅŸi acum locuieÅŸte în East London.
„O taxonomie distractivă, care-Å£i deschide ochii asupra ideilor care refuză să dispară."
The Financial Times
„Cu această carte, Poole confirmă că este unul dintre cei mai antrenanÅ£i ÅŸi mai provocatori scriitori în domeniul ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi al tehnologiei.”
The Spectator
„Uimitoare... Fascinantă... Când vine vorba despre descrierea unei idei complexe, Poole este unul dintre cei mai buni scriitori de care putem avea parte... O carte profundă ÅŸi provocatoare.”
The Sunday Times
Autor: Steven Poole
Format: 16 x 23 cm
Nr. pagini: 288
Anul aparitiei: 2018